RealVirtual.ro Linkuri-Turistice

Cazare Agapia

Cazare hotel pensiuni vila

Munte

www.catalog-cazare.com www.catalog-cazare.com

Cazare Agapia

!-- Localuri Cazare -->

Cazare

Cazare Romania

agentii de turism vacante exotice

"În fiece toamnă, când ziua se pleacă spre asfinţit, peste turlele Agapiei roieşte larma rândunicilor care se gătesc de duca. Şi-au făcut pravila, acum sunt la otpust. Într-o dimineată nu se mai aud, nu se mai văd, vazduhul a rămas stingher, Maica Stareţă e tristă în cerdac şi-şi ucide o lacrimă omenească. În curând se vor retrage şi florile, cu ghivece cu tot, lăsând pridvoarele pe seama singuratăţii lor solemne“.( Bartolomeu Anania).

“Mănăstirea Agapia e vârâtă-n munţi, pitita-ntr-un ungher de vai, asa ca n-o vezi decât când intri-n ea. Dinspre miazanoapte o pazeşte de crivăţ o magura-naltă, descoperită -”Muncelul cu Flori”; la apus se ridică zid intunecat de codru, şi-n fată iaraşi padure de brazi, strabătută de cărări ce te scot în luminişuri neaşteptate — “Poiana Mitropolitului”, “Poiana Staritii”, iar mai sus prin bungete de fagi, deasupra opcinei înalte, în fermecatoarea privelişte de pe “Ciungi”, de unde vezi jos mănăstirea Văraticului, în dreapta băile Băţtateşti, în stânga Cetatea şi Târgu-Neamţului, în faţa larga, nemarginită vale-a Moldovii.” (din Volumul Romania Pitorească Alexandru Vlahuţă) .

“Sfinţii lui Grigorescu sunt vii, omeneşte vii şi destul de sfinţi prin expresia de bunătate, de îndurare şi de evlavie, pe care pictorul a ştiut să le-o dea fară să-i desfigureze, fară să-i bizantizeze prea mult, inţelegând distinctiv că un sentiment ceresc nu poate decât înfrumuseţa o figură omenească” (Al. Vlahuţă, 1910).

"Din câte biserici avem în ţară, nici una nu inchide o asa de aleasă comoara artistică, atâta bogaţie de viaţă cerească, exprimată aşa de frumos, aşa de curat şi cu atâta putere.” (Al. Vlahuţă, 1910) .

" Trei tablouri reprezintă capodopera lui Grigorescu la Agapia: Intrarea în Ierusalim, portretul Sfăntului Gheorghe de pe uşa altarului şi Maica Domnului cu Iisus în braţe, tronând în nori, înconjurată de îngeri ..." (C. Matasă, 1929).

" Înspre apus miază-zi vin mănăstirile: Agapia, cea tăinuită de lume; Văraticul, unde şi-a petrecut viaţa Brâncoveanca cea bogată şi milostivă, şi satele Filioara, hăţaşul căprioarelor cu sprâncene scăpate din mănăstire; Bălţăteştii, cei plini de salamură, şi Ceahlăieştii, Topoliţa şi Ocea, care alungă cioara cu perja-n gură tocmai dincolo, peste hotar; iar spre crivăţ, peste Ozana, vine Târgul-Neamţului, cu mahalalele Pometea de sub dealul Cociorva, unde la toată casa este livadă mare" ( Ion Creangă-Amintiri din copilărie)

Mănăstirea Agapia este situată între culmile Subcarpaţilor Moldovei, pe valea Topoliţei, într-un cadru natural deosebit de pitoresc. De-a lungul vremii, aici au luat fiinţa două aşezaminte: primul, aflat mai sus, în padurea de pe coastă, numit Agapia din Deal, datează de la jumătatea secolului al XVI-lea; al doilea, Agapia din Vale, a fost înăltat in 1642-1644 de Gavril Coci, frate al domnitorului Vasile Lupu.

Cu prilejul renovarii din 1858-1862, interiorul bisericii a fost repictat de Nicolae Grigorescu, care a realizat o remarcabilă suita de icoane şi compoziţii murale pline de lumini, mişcare şi realism.
În decursul timpului au poposit aici figuri de frunte ale scriitorimii romănesti: Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, George Coşbuc, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, George Topărceanu, Octavian Goga. Scriitorul Alexandru Vlahuţă si-a construit, mai sus de mănăstire, o căsută cu cerdac, în care îşi petrecea adeseori verile împreuna cu pictorul Nicolae Grigorescu.

Tradiţia, consemnată şi în unele vechi manuscrise, a păstrat numele sihastrului Agapie care, îna doua jumătate a secolului al XIV-lea, ar fi ridicat împreună cu ucenicii săi o bisericuţă de lemnpe locul astăzi numit "Livada părinţilor". Numele acestui monah, care în limba greacă înseamnă"drag", "dragoste" (faţă de aproape), s-a transmis nu numai obştii isihaste pe care a condus-o,ci şi munţilor din jur, pârâului şi mai apoi aşezării din vale.

Hramul: Sf. Arhangheli Mihail si Gavril .

Mănăstirea Varatec, unul dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate monumente ale judeţului Neamţ, este situată într-o mică depresiune de la poalele munţilor, adăpostită de culmea Dealul Mare, la o altitudine care nu depăşeste 460 m.
Printre ctitorii acestui aşezamănt nu aflăm nici nume voievodale şi nici pe cele ale unor mari dregatori ai ţarii. Mănăstirea a luat fiinţa in 1781-1785 prin osărdia maicii stareţe Olimpiada (fiica unui preot din Iaşi), la sfatul renumitului stareţ Paisie Velicikovski de la mănăstirea Neamţ şi cu binecuvăntarea Mitropolitului Gavriil Calimachi.

Arhitectura bisericii "Adormirea Maicii Domnului" îmbina elementele stilului moldovenesc cu unele elemente arhitecturale pătrunse in Moldova la sfărsitul secolului al XVIII-lea şi inceputul celui de-al XIX-lea. Biserica este zidita în mijlocul incintei, din piatră de rău şi căramidă în formă de navă, cu doua turle cilindrice al căror acoperiş are formă de clopot, particularitate care o deosebeşte de alte construcţii similare.
Pictura bisericii a fost realizată in 1841 şi s-a refacut în 1882 de pictorii T. Ioan si D. Iliescu. În anii 1968-1969 pictura a fost din nou spalată şi intărită de pictorul Arintiu Avachian şi ajutoarele sale D. Gurită, G. Popescu, G. Salagian, cu binecuvăntarea Mitropolitului Moldovei Teoctist, cu pornirea şi stăruinţa maicii Pelaghia Amilcar, stareţa a întregului sobor, şi cu obolul credinciosilor.

În 1857, Mănăstirea Văratec "avea 4 biserici cu 17 clopote, 300 de chilii şi 700 de călugariţe, 12 moşii şi un venit de 13.000 galbeni". (C. Matasă, 1929)

La aproximativ 3 km sud de Mănăstirea Sihăstria, pe o coamă de obcină, în apropiere de peştera în care - în secolul al XVII-lea - a nevoit Cuvioasa Teodora, fiica lui Joldea Armaşu de la Cetatea Neamţ, se adăposteşte Schitul Sihla. Aici, la 1000 m altitudine, sub o îngrămădire de stânci, se ridică două bisericuţe de lemn executate în cel mai autentic stil moldovenesc şi care conferă aşezământului monastic o notă de intimitate, de tihnă şi de pitoresc deosebit.

Se pare că, pe la începutul secolului al XVIII-lea, unii călugări de la Mănăstirea Secu s-au retras în aceste locuri întru rugă şi credinţă, boierii Cantacuzini ridicându-le aici biserică de lemn prin anii 1741-1742.
Actuala biserică a schitului Sihla, cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", datează din anul 1813, când Arhimandritul Venedict - egumenul Mănăstirii Secu - a făcut un lăcaş din bârne de brad pe temelie de piatră.

Refăcută în 1973 prin grija arhimandritului Victorin Oanele - stareţul Mănăstirii Sihăstria - această biserică se află în mijlocul unei mici incinte, în care se pătrunde pe sub un turn-clopotniţă cu două nivele. Prin strădania aceluiaşi stareţ, Victorin Oanele, s-a realizat şi fresca interioară a bisericii, executată în anul 1974 de către pictorul Vasile Pascu din Focşani.

La aproximativ 100 m vest de biserica mare se află şi bisericuţa "dintr-un brad", cu hramul Schimbarea la Faţă, adăpostită pe o prispă îngustă, sub o stâncă uriaşă. Ea a fost ridicată în 1763 de "Dumnealui aga Ioaniţă Păşcanul Cantacuzino" şi constituie un unicat în arhitectura noastră religioasă prin dimensiunile sale miniaturale.

În decursul vremii Mănăstirea Neamţ a ţinut făclia aprinsă a ortodoxiei atăt în Ţările Romăne căt şi în întreg spaţiu sud-est european.
Încă de la formarea acestui aşezămant monahal, călugării s-au indeletnicit cu arta scrisului şi a mesteşugului în „arta de frumos” specific în timpul respectiv numai vieţii monahale.
Mai tărziu, în timpul Sfăntului Paisie apar traducerile, ca apoi în secolul al XIX-lea să ia fiinţă şi tiparul în această mare Lavră.
Pentru multe mănăstiri, Mănăstirea Neamţ a fost un simbol de inspiraţie după cum afirma marele scriitor ieşean Grigore Ilisei, numind-o „Mănăstirea Mănăstirilor”.

În liniştea fermecatoare a poienilor, în vecinătatea Parului Secu, se vede Mănăstirea Secu, aşezată la poalele Muntelui Văsan, avănd infatisarea unei cetăţi medievale, cu ziduri groase şi turnuri de apărare.
Mănăstirea Secu este o vatră monahală de intensă traire duhovnicească a carei vechime se ridică la aproape 500 de ani.
În jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetăţii Neamţului, pe valea Paraului Secu, se aşează un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, în anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, călugăr de la Mănăstirea Neamţ, schitul cu acelasi nume: Schitul lui Zosima.
Domnitorul Petru Rareş a clădit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului mănăstirii. Schitul a fost ingrădit cu zid de piatră în anul 1550 de către Doamna Elena, soţia voievodului, şi de fiii săai.
Din acest zid se mai păstrează astazi o mica parte: la intrarea in mănăstire, în dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, în urmă cu cinci secole, fusese poarta de intrare în schit şi clopotniţa acestuia

"Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, cu ruga Preacuratei Maici a Domnului şi a Sfântului Înaintemergător Ioan şi a tuturor sfinţilor, cu bunăvoinţa dreptcredinciosului Domn al nostru, Io Eremia Moghila Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei şi a celor de Dumnezeu dăruiţi fii ai săi, Io Constantin şi Alexandru Voievozi şi a celuilalt frate al său Io Simion Moghila Voievod şi a copiilor lui şi cu binecuvântarea fratelui domniei lor, Preasfinţitul chir Gheorghe, Mitropolit al Sucevei, cu bună râvnă şi cu adevărată a lui de Dumnezeu dăruită agonisită, a făcut acest hram dumnezeiesc întru numele slăvitului prooroc Înaintemergător şi Botezător al lui Hristos, Ioan, şi a cinstitei lui Tăieri a capului, smeritul şi mult greşitul şi nevrednicul rob al stăpânului Hristos, Nestor Ureche mare vornic al Ţării de Jos şi cneaghina lui, Mitrofana, şi copiii lor, Vasile şi Grigorie şi alţi copii ai lor; Cinstite Sfinte Înaintemergătorule, pleacă-ţi pomenirea către binecinstitorul Domnului nostru şi a robului lui (Hristos?), Nestor Ureche mare vornic al Ţării de Jos ... şi Neamul lui pentru iertarea în acelaşi an, octombrie 5 (1602)".

Trecut din 1734 sub ascultarea Mănăstirii Secu şi din 1779 sub cea a Mănăstirii Neamţ, Schitul Sihăstria îşi va dezvolta obştea monahală şi zestrea de clădiri, până în anul 1821, când are şi el de suferit de pe urma confruntării otomano-eteriste. Atunci au fost incendiate biserica şi chiliile, călugării au fost ucişi sau au bejenit prin pădurile din jur, iar tezaurul "ascuns sub un fag" s-a pierdut.
Prin lucrările din 1824-1825, realizate prin grija Mitropolitului Veniamin Costache şi a stareţului Dometian al mănăstirilor Neamţ şi Secu, s-au ridicat actuala biserică de piatră, corpul de chilii de pe latura sudică, turnul porţii şi turnul-clopotniţă, precum şi zidul de incintă care conferă Sihăstriei aspectul unei mănăstiri fortificate. Biserica "Naşterea Maicii Domnului" a Mănăstirii Sihăstria - separată canonic de mănăstirile Neamţ şi Secu în primăvara anului 1950 - are un plan triconc, cu o turlă pe naos, fiind construită în stil clasic moldovenesc dar fără soclu şi contraforturi, având absida răsăriteană mai alungită decât absidele laterale.
Pridvorul deschis, susţinut de şase coloane şi situat la extremitatea vestică în axul edificiului, a fost probabil adăugat cu prilejul lucrărilor din 1837 şi este acoperit de două calote sferice paralele. Alte două calote similare acoperă pronaosul, în timp ce bolta cilindrică a naosului este susţinută de arcele piezişe tipic moldoveneşti, pe care le întâlnim atât de frecvent în epoca lui Ştefan cel Mare.

Mănăstirea Agapia Veche este un locas de cult situat către nord, la aproximativ doi kilometri de Mănăstirea Agapia cea Nouă (cunoscută si ca Agapia din Vale), într-o poiana adapostită de paduri înalte şi dese. Acest locaş de rugaciune reprezintă punctul de început al vestitului aşezământ monastic cunoscut astăzi drept Mănăstirea Agapia.

La sfârşitul secolului al XV-lea, pe locul în care a sihăstrit cuviosul Agapie şi ucenicii acestuia, s-a construit o nouă biserică din lemn şi câteva chilii. Actualul loc este cunoscut şi sub denumirea de "Poiana lui Eufrosin".

Dintre Domnitori, amintim pe domnitorul Aron-Voda (1591-1595), de care se leagă legenda încrustată cu litere vechi şi cam şterse de vreme, pe o stâncă ce este cunoscută sub numele de "Piatra lui Aron-Vodă", situată cam la jumatatea distanţei, pe drumul ce duce de la Agapia din Deal la Agapia din Vale.

Sihăstria de la Agapia Veche a fost un nucleu de credintă ortodoxă şi de cultură românească, în care pustnicii au trăit intr-o desavârşită duhovnicie, unii dintre ei fiind proslăviti dupa moarte, în randul sfintilor: Cuviosul Agapie Sihastrul, Cuviosul Eufrosin Sihastrul.

Cetatea-Neamţului a fost ridicată la sfărsitul secolului al XVI-lea de către Petru I (1374-1391).
A doua perioadă de constructie a cetăţii a fost in timpul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504). Acum s-a adaugat curtea exterioara de circa 800 mp. şi a fost ridicată o nouă centură de ziduri, cu 4 bastioane semicirculare, care sa poată rezista artileriei de asediu.
Cetatea era condusă de un parcalab, funcţie care apare în documente începănd cu secolul al XV-lea.

După perioada de glorie a lui Stefan cel Mare, cetatea continuă sa joace un rol important în sistemul defensiv al Moldovei, în timpul domnitorilor Bogdan al III-lea (1504-1517), Ştefanită (1517-1527) şi Petru Rares (1527-1538; 1541-1546).

Ieremia Movilă reface Cetatea-Neamt, care se pare că nu a avut distrugeri mari, şi a asezat aici o garnizoană militară. Cetatea-Neamţului şi-a deschis portile în fata oştenilor lui Mihai Viteazul, care se proclama domn al Moldovei, realizând astfel prima unire a celor trei tări româneşti, în anul 1600.

În anul 1691, plăiesii din Cetatea-Neamt comit un act de vitejie, rezistând patru zile asediului armatei polone conduse de regele Ioan Sobieski. Din numărul total de 19 apărători ai cetăţii, în a cincea zi de asediu, 10 erau morţi, iar trei răniţi. Armata polonă a suferit pierderi mai mari, fiind ucişi comandantul artileriei şi 50 de luptători. Pentru a putea intra în cetate, aghiotanţii regelui polon au întocmit o scrisoare falsa, considerată a fi trimisă de Constantin-Voda Cantemir către comandantul cetăţii, prin care se cerea deschiderea porţilor în faţa cuceritorilor.

Scrisoarea era întărită cu o pecete domnească, pusă de un gramatic moldovean, pripăşit între polonezi. Plăieşii s-au supus ordinului, pe care-l considerau venit de la domnitor, dar au pus condiţia sa fie lasaţi liberi. Sobieski a acceptat, dar a rămas surprins când a văzut ca pe poarta cetăţii au ieşit doar 6 plaieşi, care duceau pe umeri încă 3 răniti. La vederea acestui mic grup de apăratori, regele polon s-a înfuriat, poruncind să fie omorâţi. A intervenit hatmanul Iablonowsky, care-i aminti de cuvântul dat şi de respectul datorat unor oşteni curajoşi.

Trecănd podul peste "Ozana cea limpede si frumos curgatoare", ajungeţi la Humuleşti, localitate cunoscută din "Amintiri din copilărie " a lui Ion Creangă, în prezent cartier al oraşului Tărgu Neamţ.

Casa este un tipic monument de arhitectură populară, construită din bârne groase lutuite, are o prispă ingusta de lut şi un acoperiş larg de draniţă. Interiorul este compus din două încaperi: tinda, în care era odinioară gura cuptorului, şi o odaie mare, dar joasă, cu trei ferestruici pe latura de răsărit şi de miazăzi.

Pe masă sunt un bust al lui Ion Creangă şi ceaslovul amintit în memoriile sale. În tinda casei este amenajată o expoziţie cu operele marelui scriitor, ajuns în panteonul literaturii universale, cu documente de arhivă, scrisori, fotocopii ale manuscriselor şi fotografii.

Rezervatia forestieră Codrii de Aramă se întinde pe circa 9,4 hectare şi cuprinde arbori seculari de gorun (Quercus petraea).

Este situată la 30 km de Piatra Neamt şi la 1 km nord de mănăstirea Văratec.
În apropiere se află şi Pădurea de Argint (mesteceni seculari). Cei mai în vârstă arbori au peste 135 ani.

La poalele dealului se află pârâul Filioara, cu pâlcuri de rachitişuri şi mici mlaştini cu rugina şi izma; pajiştea din jur este alcatuită din paiuş rosu şi iarba vântului.

Se spune că a fost sursa de înspiratie pentru poetul Mihai Eminescu atunci când a scris opera Călin File de poveste .

Distanţa fată de pensiune este de circa 2 km.

"... De treci codrii de aramă, de departe vezi albind; Şi-auzi mândra glasuire a pădurii de argint..." (Mihai Eminescu - "Călin - file din poveste").

Pădurea de argint este situată pe teritoriul comunei Agapia lânga sediul Ocolului Silvic Văratec, pe terasa inferioară a pârâului Topoliţei, la altitudinea de 540 m.

Pădurea de argint este un arboret de mesteacăn, având arborii cei mai bătrâni cu vârsta de peste 100 ani ,dar pădurea este completată şi cu arbori de 20 şi 50 ani.

Cei mai în vârsta arbori au peste 135 ani.Ultimul studiu efectuat în rezervatie (1999) a evidenţiat un număr de 150 specii de plante

Are o suprafaţă de 2,4 ha, fiind o rezervaţie de tip mixt, forestieră şi peisagistică.

Distanţa fată de pensiune este de 2 km.

Rezervaţia de zimbri şi faună carpatină "Dragos Vodă" a fost înfiinţată în anul 1968, se află în nordul judeţului Neamţ, pe raza comunei Vânatori-Neamţ, în apropierea drumului national DN15 şi a Mănăstirii Neamţului.

În anul 1970 se aduc primele exemplare de zimbri, în număr de trei, originare din Polonia, dându-li-se numele de Rarău, Roxana şi Raluca.

Astăzi, în rezervatie, pe langă zimbri se mai pot intâlni: cerbi carpatini, cerbi lopătari, căpriori, vulpi, bursuc, iepuri, urşi, lupi, specii de avifauna. În momentul actual, se găsesc 3 exemplare de zimbri într-un ţarc de aproximativ 4 ha.


Distanţa faţa de pensiune este de 5 km.

Casa memorială Alexandru Vlahuţă este situată în comuna Agapia, în satul mânăstiresc.Construcţia este proprietatea Mănăstirii Văratec.

Organizată în 1963 , în casa unde scriitorul şi-a petrecut mulţi ani din viaţă, expoziţia cuprinde mobilierul original, obiecte personale, fotografii, scrisori, manuscrise, cărţi.

În pridvorul spaţios aveau loc cenacluri literare.Sunt expuse obiecte personale, carti si manuscrise apartinând familiei scriitorului Alexandru Vlahuta (1858 - 1919).

În câteva camere, la parter şi etaj, s-a încercat reconstituirea atmosferei specifice epocii : mobilier, cărţi din biblioteca proprie, reviste ale vremii, câteva obiecte ce au aparţinut scriitorului .

Program de vizitare: 9:00 - 17:00

Casa memorială se află la 3 km de pensiune şi se ajunge la aceasta pe DN15B.

Nu departe de Cetatea Neamţ, în vechiul centru al oraşului, Casa Veronica Micle constituie o preţioasă relicvă a veacului trecut, ce împleteşte imaginile vechii aşezări cu amintirea mereu vie a aceleia care, prin dragoste şi suferinţă, şi-a înscris pentru totdeauna numele alături de cel al lui Mihai Eminescu.

Veronica Micle a îndragit acestă casa şi a venit deseori la Târgu Neamţ, locuind perioade mai lungi, mai ales în timpul verii.

Expoziţia permanentă existentă aici prezintă momente din viaţa şi creaţia poetică a Veronicăi Micle .

Distanţa fată de pensiune este de 5 km.

La sfârşitul vecerniei, aproape de miezul nopţii, calugăriţele de la mănăstirea Văratec au rămas nemiscate. Clopotele bisericii începusera sa bată rar şi funebru, a moarte. În casa cu etaj a maicii Fevronia Sărbu, poeta Veronica Micle se stinsese din viaţă în a cincizecea noapte scursă de la trecerea în nefiinţa a lui Mihai Eminescu.

Traditia ramasă în mănăstire fixeazî această întamplare în dimineaţa zilei de 3 august, cănd deprimarea poetei atinsese cota maximă.

La 6 august 1889, întunericul mormântului închidea pentru totdeauna trupul balai al Veronicâi Micle, înhumată langă bisericuţa Sf. Ioan de la Văratec.

La aproximativ 150 m sud-est de biserica mare a Mănăstirii Văratec, pe o culme joasă, se află Biserica "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul".

Lângă peretele sudic al acestei biserici se află mormântul Veronicâi Micle decedată în 1889, mărturie a vechiului cimitir existent aici şi punct de atracţie pentru vizitatorii mănăstirii.

“O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curmă a mele ganduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă in pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci.” (Veronica Micle)

Scriitorul a locuit în clădirea actualului muzeu în perioada 1944 - 1961, fiind reşedinta sa de vară.

Clădirea a fost construită în 1937 de către mitropolitul Visarion Puiu, cu destinaţia de palat arhieresc. Devenită casa de oaspeti, este pusa la dispoziţia scriitorului Mihail Sadoveanu în 1944 şi cedată spre folosinţa pe viată în 1949.

Muzeul păstrează ambianţa de epocă şi expune obiecte memoriale: portretele părinţilor, portret şi bust ale scriitorului, o icoană din secolul al XVIII-lea, o masa florentină, un şah de fildeş, pianul, sabia de samurai, obiecte de vânătoare şi pescuit; cărti (Biblioteca roz - 75 volume), ediţii princeps (61), volume de documente istorice de la 1500.
Casa, oferită de obştea Mănăstirii Neamţ pentru a folosi marelui nostru scriitor, îmbină valoarea sentimentală şi istorico-literară conferită de prezenţa sadoveniană cu certe calităţi arhitecturale, inspirate din specificul vechilor construcţii din zonă.

Distanţa fată de pensiune este de 7 km.

Mănăstirea Agapia şi-a căstigat renumele şi datorita picturii din Biserica „Sfintii Arhangheli“ executată de Nicolae Grigorescu între ani 1858 - 1862.

Cu prilejul renovarii din 1858-1862, biserica a fost pictată de Nicolae Grigorescu, care avea pe atunci 18 ani. El a realizat o suită de compoziţii murale şi icoane, în schimbul a 2.000 de galbeni şi a "trei odai de şezut".

Grigorescu a fost ajutat de "cel mai bun zugrav ce s-a putut găsi", italianul Luis Girardelli, care a lucrat mai tirziu cu Tătărescu la pictura Mitropoliei din Iaşi, şi de către fratele său, Gheorghe Grigorescu.

Pentru icoana "Sfintul Gheorghe în picioare", de pe uşa stângă a altarului, s-a inspirat din sculptura lui Donatello din Florenta, iar pentru a-l realiza pe proorocul Daniil, şi-a facut autoportretul. În vara lui 1862, Grigorescu a terminat pictura Agapiei, lasând în urma o operă care depaşea cu mult ceea ce se realizase până atunci.

Aflat la varsta de 23 de ani, pictorul încheie prin lucrarea de la Agapia o întreaga etapă din activitatea sa artistică, lăsând o adevarată capodoperă a picturii religioase din secolul al XIX-lea. Pe zidurile de nord şi de sud ale naosului, în apropierea absidelor laterale, Nicolae Grigorescu a zugrăvit două portrete de mari proportii, cele ale Sfintilor Teodor şi Eustatiu, sfinţi militari - unul roman şi celălalt dac.

Din cele 29 de lucrari originale ce poartă semnătura lui Grigorescu se detaşează icoana Maicii Domnului, inspirată de „Madona Sixtină“ a lui Rafael, portretul Mitropolitului Sofronie Miclescu şi compoziţia „Iisus pe Golgota“, dăruită stareţei Tavefta Ursache în semn de omagiu.

A fost proiectată de către arhitectul de la curtea lui Vasile Lupu, un anume Ionasc Ctisi, posibil originar din Constantinopol. Mitropolitul Moldovei, Varlaam, a oficiat ceremonia de sfinţire, la care a asistat însuşi Vasile Lupu.

Inscripţia de pe peretele bisericii închinată Arhanghelilor Mihail şi Gavriil mărturiseşte:

"In the name of the Father and the Son and the Holy Spirit, I, slave of God hetman Gavriil and my wife Liliana, made and endowed this Agapia Monastery again, during the days of the right believer and lover of Christ Prince Vasile Lupu. And the construction started in the year 7150 (1642), October, the 15th day, and was completed in 7152 (1644), September, the 3rd, and was consecrated in 7155 (1647), September, the 12th"

Statiunea Oglinzi este situată la o altitudine de 480 m şi traversată de DN 15C, aparţine administrativ de oraşul Târgu Neamţ încă din anul 1888.

Staţiunea se află într-o microdepresiune din sud-estul Culmii Pleşului cunoscută sub numele de Poiana Dăscăliţei.

Statiunea Oglinzi este recunoscută pentru apele minerale care au fost găsite şi folosite de populaţia primelor aşezări de aici, iar in anul 1856 s-au facut analiza chimice, prin care s-a constatat ca sunt clorosodice, de mare concentratie.

Aerul este bogat în ioni negativi, este ozonat şi are un efect tonifiant asupra organismului.

Distanţa fată de pensiune este de 11 km.

Staţiunea este amplasată în centrul comunei Bălţăteşti, judetul Neamt, fiind situată la 33 km N de reşedinta judeţului municipiul Piatra Neamt şi la 12 km ,de oraşul Tg. Neamţ, pe drumul national 15C, care face legătura între cele doua localităţi .

Serviciile medicale balneofizioterapeutice şi de recuperare medicală se desfaşoară în cele 75 de cabinete ale bazei de tratament .

Statiunea Bălţăteşti se bucură de un climat moderat, iar existenţa izvoarelor de ape minerale cu un conţinut foarte ridicat în săruri plasează Sanatoriul de Balneofizioterapie şi Recuperare Medicala "Dr. Dimitrie Cantemir" Baltatesti din punct de vedere curativ, la nivelul zonelur turistice europene: KARLSBAD, VICH .

Distanţa fată de pensiune este de 6 km.

Este situat pe o terasă largă creată artificial pe Culmea Pleşului, la o altitudine de 491 m pentru a putea fi observat cu usurinţă.

Monumentul realizat de arhitectul Theodor Burcă a fost ridicat pentru a comemora jertfa eroilor neamului din Primul Război Mondial.

Lucrarea are un soclu bine proportionat, cu înălţimea de 16 m, sugerând prin forma sa terminală un foişor de observator.

Monumentul - mausoleu a fost renovat in 1990 şi anual, la 3 noiembrie, este sărbatorită "Ziua vânătorilor de munte".

Distanţa fată de pensiune este de 7 km.

Unul dintre cei mai cinstiti cuviosi români, care au strălucit pe pământul Moldovei în secolul XVI, este Sfantul Rafail de la Mănăstirea Agapia Veche.
Iar în anul 1686, când a tipărit Vieţile Sfinţilor la Iasi, Mitropolitul Dosoftei a mărturisit despre el, zicând: "Dară tocmai şi din rumâni multi sunt (sfinţi) care am vazut viaţa şi traiul lor, dara nu s-au cautat, fără numai Daniil de la Voronet şi Rafail de la Agapia (şi) am sarutat şi sfintele (lor) mostii...".


Cu opt decenii şi jumătate în urmă, în noaptea de 2 spre 3 iulie părăsea această lume unul dintre cei mai mari scriitori români Duiliu Zamfirescu.Închide ochii în timpul unei călătorii la Mănăstirea Agapia şi este înhumat în cimitirul sudic al oraşului Focşani, alături de fiul său Lascăr.
Cunoscut mai ales publicului cititor ca întemeietor al romanului românesc, Duiliu Zamfirescu şi-a dat întreaga măsură a capacităţii sale creatoare în ciclul Comăneştenilor, planificat a fi un roman-fluviu după modelele cunoscute Balzac şi Zola. Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu sunt sunt piesele de rezistenţă care vor rămâne pentru totdeauna în panoplia literaturii române.

Ceea ce conferă o valoare deosebită bisericii Mănăstirii Agapia este pictura interioară, realizată la numai 20 de ani de marele pictor naţional Nicolae Grigorescu, între anii 1858-1862. Opera lui Grigorescu sintetizează tradiţia bizantină şi stilul neoclasic, cărora li se adaugă elemente specific româneşti. Pentru realizarea portretelor sfinţilor sau ale Mântuitorului, pictorul pleacă de la modele vii, adică preoţii slujitori ai mănăstirii, călugăriţe, ţărani şi copii din satul Agapia.
Contractul dintre Grigorescu şi Agapia, prevedea printre altele: "...Icoanele din catapeteasmă vor fi zugrăvite chiar cu mâna mea şi le voi face cât se poate mai bine şi cu vopselele cele mai bune. Toate tablourile de pe pereţi în biserică, însemnate în listă vor fi zugrăvite tot de mâna mea, silindu-mă a face fiecare istorie completă, după descrierea Sfintei Scripturi..." (text preluat după fotocopia contractului, existentă în muzeul mănăstirii).


Scriitorul Alexandru Vlahuta şi-a construit, mai sus de mănăstire, o casuţă cu cerdac, în care işi petrecea adeseori verile împreună cu pictorul Nicolae Grigorescu.

A fost înfiinţat în 1954 de către prof. univ. D. Constantinescu.

Din 1977 funcţionează în clădirea Şcolii Domneşti (ridicată în 1852, monument istoric). Expoziţiile, dispuse pe săli, au ca tematică evoluţia oraşului Tg. Neamţ, meşteşuguri tradiţionale din zonă.

Între anii 1986-1987 expoziţia de bază a fost reorganizată complet, căpătând forma actuală. Într-un pavilion special sunt expuse o serie de instalaţii ţărăneşti de mare valoare.

În satul Târpeşti (com. Petricani) îşi are locul Nicolae Popa (n. 1919), cântăreţ bisericesc, colecţionar pasionat şi consecvent de artă populară autentică dar şi de obiecte folclorice.

Creator popular de măşti, el este unul din numele de referinţă în arta naivă, devenit cunoscut nu numai pe plan naţional dar şi european

Meşterul Nicolae Popa este, la ora actuală, mai cunoscut în afara graniţelor României, decât în ţară. Lucrări ale sale au fost expuse în mari oraşe ale lumii.


Distanţa faţă de pensiune este de 18 km.